Lună: august 2017

Scuze sau nu

Cum se face că cineva care-mi furnizează un serviciu gratuit îşi cere scuze pentru că a avut nişte probleme şi nu a putut să-şi facă treaba pentru puţin timp dar majoritatea celor pe care-i plătesc pentru diferite alte servicii nu zic nimic atunci când nu-şi fac treaba şi-mi aduc prejudicii prin asta?

Galben

Eu mi-am luat tricou galben, chiar dacă nu de care vroiam. Ca mine sunt mulţi români. Azi, în timp ce mă îndreptam spre Mădălin să văd meciul, am remarcat cât de mulţi oameni de pe stradă aveau tricouri şi fulare galbene. Ba chiar erau câţiva copii cu drapelul pictat pe faţă. Mi-a părut rău că nu am avut aparatul foto la mine.

La meci am remarcat cât de galbene erau tribunele. Şi câţi români erau pe stadion. Câţi români care cântau şi-şi încurajau naţionala. Şi fotbaliştii nu ne-au dezamăgit. Am remarcat din nou determinarea lor în joc, atitudinea curajoasă. Cred că aceasta e secretul calificării lor la turneul final. Cred că luăm parte la o schimbare de mentalitate la nivel naţional…

Căldură…

Toată presa şi o mulţime de bloggeri relatează despre atacul caniculei asupra ţării. E vară, e normal să fie căldură. E neplăcut pentru mine, poate fi chiar fatal pentru alţii, dar se întâmplă. Aşa că aveţi grijă cum şi când ieşiţi din casă! Mă bucur că lucrez la birou şi că am aer condiţionat la serviciu. Acasă ajung seara, când e răcoare.

Aşa se fură!

Fratele mai mic al sultanului din Brunei este urmărit în justiţie de către fondul de investiţii al statului său pentru că ar fi delapidat peste 3 miliarde de dolari. Procesul ar trebui să se desfăşoare în Marea Britanie, iar prinţul se pare că e în Franţa. A furat, că are de unde…