Dupa o foarte lunga perioada in care am condus doar masini sau am fost pieton, am decis sa fac un pic de miscare folosind bicicleta din dotare. Totul bine si frumos, pana am ajuns in trafic (vorba vine, ca nu mergeam pe strada). Aici au inceput nebunia, nervii si sila ca traim in Romania.Sa va spun si de ce…
Mergeam regulamentar, aveam si echipament pentru noapte (chestii de-alea reflectorizante), practic nu incurcam pe nimeni. Si totusi, erau anumite portiuni in care nu puteai sa mergi pe trotuar, asa ca am mers pe marginea strazii. Probabil deja ati banuit ca foarte multi soferi m-au claxonat, unii chiar injurat si asa mai departe. Oare cand o sa invatam ce e ala respect, bun simt si chestiile alea care “afara” sunt la ordinea zilei? Oare cand o sa poti merge pe bicicleta fara sa fi injurat si claxonat ? Oare cand o sa avem si noi in Pitesti piste pentru biciclisti ? Sunt multe intrebari la care raspunsurile intarzie sa apara…Asta e Romania! Asta e Pitestiul!
Lansand la o parte toate lucrurile astea cu care cred ca majoritatea posesorilor unei biciclete s-au obisnuit, asta-seara am asistat la o situatie inedita. In timp ce ma indreptam spre casa, am observat un BMW oprit in strada si doua persoane care practic stateau pe mijlocul drumului. Cu cat ma apropiam mai mult de acest loc, am observat ca cei doi incercau sa-i avertizeze pe ceilalti soferi, ca in mijlocul drumul se afla o testoasa. Da, si testoasa nu invelea ciocolata in staniol (marmota era in schimbul 2) , ci incerca sa traverseze strada. Foarte amuzanta faza, mai ales ca majoritatea masinilor au oprit si au asteptat ca animalutul sa-si duca la capat “misiunea”. Practic, pentru a ajunge intr-un lac (da, eram printr-o zona mai la periferia orasului), testoasa trebuia sa traverseze toata strada. Teribil!
Poate va intrebati de ce nu a luat-o cineva in mana, ca lucrurile sa se miste mai repede. Raspunsul e simplu : avea un miros si o culoare ciudata. Si pana la urma, in zona asta e destul de ciudat sa intalnesti testoase.