Blogoras de oras

Ma simt uda pana la sira spinarii si multimea asta se inghesuie in mine, ma striveste si ma lipeste de scaunul pliat de metrou. Imi lipesc cartea de piept si intorc obrazul spre tanarul care isi face vant in stanga. E cald. Prea cald. Prea cald sa gandesc, prea cald sa decid, prea cald sa imi treaca durerea de cap.

Imi simt stomacul cum se roade incet pe dinauntru, imi imaginez doua porti care nu arata ca niste porti, uriase, care se freaca in sec. Imi vine rau si inceputul de ulcer preconizat isi aduce dovada zilnica de o saptamana.

“E aia ce are toata lumea” “-Gastrita””Da, dar sa stii ca poti face ulcer de nervi”, zice mama. Ma intreb daca exagerez mereu, la fel cum face ea.

Un gand isi face loc prin creierul inabusit si da tarcoale insistent. Demult, in Evul Mediu oamenii mergeau pe cai necunoscute si cereau gazduire noaptea de la straini. Uneori primeau fara sa ceara nimic. Romantele arthuriene. Povestile lui Creanga. Cavalerul primi gazduire in palat.

Cavalerul primi gazduire in casa celor doi batrani, care nu aveau multe de oferit, dar tineau sa isi arate ospitalitatea. Ui, mamuca, intra sa nu petreci peste noapte in tinuturile astea primejdioase. Locuieste aici o vreme pana te inzdavenesti si apoi pornesti la drum cu puteri inzecite. Na, niste mamaliga cu oua si clisa.

Mi-e rau. Astazi, daca ai bate la usa unui necunoscut ar chema politia. Sau nu ti-ar deschide. Sau ar fi ceva libidinos care te-ar invita direct in dormitor cu un ranjet tamp pe fatza.

Mi-e rau. Demult, oamenii aveau valori. Gand neslefuit, cu pericolul penibilitatii unui melancolic al vremurilor sau profet galagios al Apocalipsei. Aplec capul, in pamant. Astazi, oamenii sunt in stare sa te iubeasca trantindu-ti usa in nas. Sunt in stare sa nu intervina cand cineva ia bataie.

Sunt in stare sa te lase sa pleci la 4 dimineata, neinsotita, si tu sa te bucuri ca ai scapat. Sunt in stare sa te lase pe strada, fara cea mai mica remuscare, dar da-le mana ta, domnita. Mi-e rau.

Astazi iti cer bani pe hotele, chirii per jour, garantii si toate inimaginabile.

Astazi oamenii iubesc numai cu fundul si eventual falusoid. Si trist, ca nici valori nu au.

Nu inteleg de ce toata lumea care ma vede stand treaza noaptea crede ca ma ratez. Nu inteleg de ce lumea se enerveaza cand ma vede ca citesc. Nu inteleg de ce se enerveaza cand ma vede ca scriu.

Scria zilele astea Andrei despre ceva foarte frumos, si anume despre regasirea de sine. Am trecut si eu prin zona tampon, si inca mai trec. Am mereu impresia ca trebuie sa fac ceea ce trebuie, si nu ceea ce imi place. Old story.

Ce se intampla insa daca ce place E ceea ce trebuie? Nu in totalitate, dar totusi atat de adevarat. Zona tampon de care vorbeste Andrei cred eu ca e atunci cand in timpul pe care il ai trebuie sa iti duci la capat o datorie, in cazul meu cand, de exemplu, ma simt vinovata cand citesc literatura cand as putea citi economie sau drept pentru examene.

Ma bucur ca am ocolit ideea de a studia unele lucruri care imi plac la facultate. Cred ca e nevoie de o depasire de sine ca sa fii ceva mai implinit. Cred ca e nevoie sa faci ceea ce trebuie pentru a excela in ceea ce iti place. Exista asadar doua tipuri de ratare: cea a celuia care face doar ceea ce trebuie (desi ii place) si cea a celuia care face doar ceea ce ii place (caz in care pasiunea va deveni greoaie sau cel putin limitanta).

Cand citesc eu ma simt fericita. La fel cand mazgalesc cu tempera groasa si colorata o foaie de caron. Sau cand pictez pe sticla. Sau cand scriu niste randuri care imi plac. La fel de fericita ca si cand eram mica si stiam mai multe despre civilizatiile antice decat stie astazi un doctorand. Fara gluma.

E nevoie de lucruri care iti plac. Cand stau noaptea si invatz, dupa o zi lunga de cursuri si servici ma apuca migrenele. Aia e obositor si nesanatos. Dar cand stau noaptea sa citesc o carte buna si nu trebuie sa ma trezesc la o ora anume, nu e nesanatos, e binefacator. Zambesc. Gandesc. Imi amintesc. Reproduc. Produc. Imit. Anticipez. Veti rade, dar e adevarat.

Atunci cand simti TU ca un lucru iti face bine, cel mai probabil ca iti face. Fuck sfaturi de reviste, pareri generale, oameni care se “realizeaza” in viata. Urasc cand aud “Vezi ea se concentreaza 24/ 24 pe ce face”. Pai si ce daca nu a primit vreodata o floare? Si ce daca e neinteresanta? Si ce, daca nu iti zice nimic? Si ce , daca nu face decat sa vomite o pseudostiinta? Si ce daca nu stie absolut nimic in plus?

As vrea sa ma lasati frumos in nesanatatea si nebunia mea. Sau oferiti-mi alta. Mersi.Ah, si imi place noaptea.

Salut din drum omul unilateral dezvoltat