Lună: iunie 2022

Lasa, da mai bine lasa

Stiti cum e cand te simti rau si iti vine sa iti vomiti sufletul si vine cineva si iti spune, mai sec sau mai plin de compatimire: “Lasa, ai sa vezi ca o sa fie bine”?

Bine? Ti-a prezis o tiganca? Ti-a soptit o pasarica? Te-ai teleportat in viitor?

Nu. Oamenii iti spun ca o sa fie bine, ca sa te faca sa te simti mai bine si eventual sa scape de tine. Ii spun lelii careia i-a pierit casa in inundatii “Lasa, doamna, ca o refaci ”, Ii spun bolnavului de cancer, “lasa ca o sa te faci bine”, adolescentului stresat de examene “lasa, ca o sa te descurci”, vaduvei “lasa, ca treci peste”.

Oamenii astia toate le stiu, toate le pot. Nu stiu sa sa taca din gura, sa te ia in brate, sa impartaseasca un moment de tacere, sa nu mai vorbim sa iti dea o mana de ajutor sau o solutie utila si sa te asiste pana la capat. Iar atunci cand doamne fereste o fac ( avand un motiv parsiv sau pur si simplu pentru a te aburi), au grija sa iti scoata ochii pana la sfarsitul vietii.

Prin urmare, faceti tuturor o favoare si nu mai spuneti nimanui “lasa, o sa fie bine”, decat daca ii asigurati voi, cu toata truda, fericirea.

Telegrama de noutati

Parca au inceput sa mearga lucrurile mai bine. Nu am avut apartament si am trait in disperare cam toata vara. Nu vroiam sa locuiesc cu nimeni pentru nimic, dar in final lucrurile au luat o intorsatura buna. Am o camera mobilata ca in secolu 21, cu doua birouri, eu care am suferit de lipsa biroului, pat la etaj, lampi fitzoase.

Stau la parter. Partea cea mai buna e ca in afara diminetilor sunt singura intr-un apartament urias, am o baie si o bucatarie complet echipate cu absoolut toate chestiile imaginabile, toate acestea, mi s-a promis, in schimbul a 8 ore de lucru pe saptamana.

Sa va zic cum stau lucrurile in Paris. Camera pana in 350 de euro rar pupi si daca pupi sunt probabilitati uriase sa nu aiba toaleta decat pe culoar, sa nu aiba dush, sa fie la etajul 7 FARA lift ,sa aiba o placa electrica inghesuita in cei 9 m2 si sa platesti pe loc vreo 1000 de euro in total cu garantia.

Mda. In schimb, eu stau in centrul Parisului, la doi pasi de Sorbonne, cu autobuz direct la Tolbiac, cu CROUS si cea mai ieftina mancare pentru studenti in capatul strazii, la parter, cu toate officeurile studentesti, precum si servici la cativa pasi.

Am direct la cursuri si biblioteca tot in capatul strazii, un laptop imprumut in schimbul celui pierdut, wireless si chiar si telefon gratis international, bucatarie si baie. Ok, poate nu pot duce chiar pe oricine la mine, avand in vedere ca apartamentul este un birou privat in mare, dar chestiile alea imi faceau oricum mai mult rau decat bine.

Mai mult, am in perspectiva niste joburi noi: banca sau comert, depinde de orar si munca pt apartament. Sunt epuizata, singurul lucru care nu prea merge sunt energia si examenele ce urmeaza, dar am obtinut si bursa pt care m-am chinuit tot anul. E OK.

Familia e foarte nice si nu locuieste cu mine, in schimb sunt ajutata cam in toate, iar de fiu mai mare am crezut ca m-am indragostit pe loc in primele douazeci de minute. Pustiul mic e fascinat de tenis si sunt foarte mandra de el asa ca sunt in cautare de cluburi. Fetitza ma cam calca pe nervi si eu pe ea, dar ça va.

Ceva e fishy. Azi am fost fortata la coborare din metrou fiindca s-a aruncat un nefericit pe sine. Era viu si tipa cand am coborat, avea piciorul prins. Am vrut sa cobor dupa el dar imi era frica sa-l misc asa ca am asteptat pompierii si am evacuat statia semi-shocata. Nu o sa ma mai gandesc vreodata sa ma arunc in fatza sinelor, fiindca ironia ar putea face sa imi prind un picior.

Mane scrie, nu as fi crezut, dar vreau sa vad. Am fost la lucru si am ras si cu ipocritii si cu neipocritii si o sa imi iau odata cu Mane cai. Si scrie. Ora doispe trebuia sa invat, epuizare epuizare. God help me with my exams!