Lună: septembrie 2022

Desertaciune

La examenul de azi dimineata, toti erau ciufuliti, de parca am fi dormit toti la facultate, unul peste altul. Epuizati dupa examenele de economie si in asteptarea celor de drept penal si administrativ. Eu eram la fel de obosita, desi nu invatasem nimic de o saptamana. Nu am dormit nimic totusi, si cele doua ore in care am stat in pat am tremurat de la cafeina, frig si inca ceva.

M-au plictisit teribil cele vreo 4 examene, majoritatea cu cel putin un subiect din criza financiara. Anul asta, la putinele cursuri la care am asistat, mi-a fost foarte greu sa ma concentrez. Mi-a fost greu si sa invat. Cumva imi lipseste puterea de a ma autoconvinge ca ma intereseaza in vreun fel toate astea. Eu, candva exemplul perfect de ambitie, as lua acum cu bunavoie un curs despre economia resurselor interne.

Undeva in fundal, prietenul imi tot oferea pe tava teoria lui de viata. O stiu pe de rost, parca il aud si acum: “traiesti din accident in accident si iti merge totul prost din lipsa de organizare. iar chestiile pe care trebuie sa le faci trebuie facute fiindca asa castigi bani pe care sa ii folosesti in a face ce iti place tie”. Il admir pe omul asta, chiar il admir. Nu i-as recunoaste-o niciodata in fata, desi presupun ca citeste chiar acum. Ii iese totul perfect, e perfect organizat, banii ii curg, are timp de vacante, e inteligent si matur. Pe de cealalta parte, la un click departare, Darius face turul Europei cu o trotineta. Parca prefer a doua varianta.

Criza asta financiara ma lasa rece. Isterie totala. Profesorii deja sunt iarasi in greva, rastimp in care eu voi citi probabil romane. Mor copiii in Gaza, dar mor si pe strada, in frig, in timp ce vreo mama inconstienta le rupe manuta mestecand vulgara seminte. Bine ca mai adopta Angelina Jolie cate unul , vanitatea unora face macar o data pe an ceva bine. Si da, o lasa criza asta ceva oameni pe drumuri, da cu vointa isi gasesc altceva. E bine sa ai ambitii.

Doua pareri.

Productivitatea mea azi nu s-a ridicat nici macar la doua randuri, poate doar la multa cafea si la o durere de cap extravaganta si metalica. Si ma cuprinde acelasi sictir existential dintotdeauna, un fel de coama zburlita mascata intr-un mult prea dramatic drum spre esafod. Mintea si corpul isi refuza succesul, lumea ma enerveaza si timpul ma scoate din sarite. Camera imi e ostila, visele la fel, orice as face as fi nemultumita si asta ma nemultumeste infinit mai tare.

Nu vreau sa fiu coerenta, fiti draguti.

E simplu. Dragostea e erectie fiindca nu exista muschi, nerv, fibra care sa isi doreasca departarea, iar tu nu esti decat un pointer stangaci: un pointer ti-e madularu, si sufletu si sanii si vointa, toate orientate ferm si erect spre celalalt. Si nu exista obisnuinta, nici poli care se resping: dragostea e o erectie, stii de ce? Fiindca niciodata, dar absolut niciodata nu cobori de pe varful picioarelor. Vrei mai mult si mai mult, mai multa fericire, mai multa viata, mai multi copii, mai mult sarut, mai mult sex, mai multa caldura, mai multa ploaie, mai mult ras, mai mult plans, mai multa muzica, mai multa apropiere, mai mult spatiu si mai mult timp in care sa fii lasat in pace si sa te bucuri.

Fara sa te sufoci, fara sa te plangi, fara sa inventezi scuze, fara sa te dai intelectual, bogatas sau papusel. Dragostea nu e: bani, efort, ciuda, orgoliu, zgarcenie, lasitate,acomodare, comoditate sufleteasca, compromis, indiferenta, inselatorie, razbunare, interes, schimbare-ca-vremea. De asta e dragostea erectie si nu pula fleasca. Fiindca daca vrea, trece si prin perdea.

Apropo, ma enerveaza tot mai tare termenul de relatie. Relatia insemna odata asumarea constienta de responsabilitati si respectul fata de celalalt, in spirirtul dragostei. Adica pana la urma o nimica toata, ceva natural si evident. Fara prea mult efort. Nu inteleg “relatia” bazata pe nimic. Nu inteleg “sa ne lucram relatia”, eu cred ca ea are personalitatea ei si face bine mersi si fara couples counseling si house chores.

Nu stiu cand am inceput sa avem pretentii asa de mari, incat unii au ajuns sa incurce premisele unei relatii, adica dragostea- si tot ce implica ea: respect, fidelitate, prietenie- cu niste asteptari aproape sociale: ca si cum un necunoscut total s-ar muta peste noapte cu tine si tu i-ai lipi instantaneu regulile de convietuire pe frigider.

Si tot nu vreau sa fiu coerenta.

Inca ceva. Ati observat ca toti sunt project manageri in ziua de azi? Totul e un mare proiect si toti sunt project-manageri; totul e gestionabil, orientabil, rezolvabil, organizabil, trainabil si fucking estimabil. Si relatiile sunt un proiect, de casatorii sa nici nu mai vorbim.

Si cand ne futem devenim project-manageri. Executives.

Primim o relatie. Una greu gestionabila, atat de greu incat seara sa ajungem obositi in pat de atata relatie.

Nu raspundem decat in fata celor care ne obliga sa raspundem: patroni, superiori si din pudoare, etichetata prost civilizare, in fata unor straini. Partenerul de proiect ne e egal si deci inferior.

Imi place Valentine’s Day, apropo. Sunt probabil una dintre putinele persoane care se amuza de indignarea celorlalti si de acelasi previzibile reactii: descrieri ale societatii consumeriste, vai, atat de orbitoare, de dezgustatoare, de plasticate; nostalgii ale Dragobetelui care oricum nu s-a sarbatorit niciodata; relatari despre refuzul, atat de personal, de a nu se alinia la conventiile americanismului, consumerismului, caci dragostea se sarbatoreste in fiecare zi si nu o data pe an.

Ma faceti sa rad. Pe langa faptul ca ar trebui sa fiti multumiti de o ocazie de a bea, dansa, iesi intr-un club, oferi o carte sau o floare, pe langa faptul ca neuronii nu vi se ard decat pe o critica lasciva si infinit banala- care cum poate fi decat sociala? -in loc sa profitati simplu de un gest frumos, voi sunteti mai multi decat cei ce vand inimioare fluorescente pe 14.

Caci bine zicea omul, banalitatea s-a nascut la oras.