Aime-moi moins, mais aime-moi longtemps
Filmul “Les Chansons d’amour” (2007) in regia lui Christophe Honoré m-a fermecat cu totul. M-am indragostit de filmul asta. Mai corect ar fi sa spun ca muzica (Alex Beaupain) m-a dat mai intai pe spate si asa am ajuns la film, dar a meritat fiecare secunda.
“Not since I was a boy watching Cyd Charisse in ‘Singin’ in the Rain’ has a musical made me feel so happy” zice Mark Cousins (Sight and Sound Magazine).
Fiindca asta e, un muzical. Si totusi un muzical care curge frumos, de o gingasie absoluta. Putin in registrul “The Dreamers”( la care, totusi, personal mi-am pierdut rabdarea) sau “Les Amants Réguliers”, filmul ii readuce pe platou pe Louis Garrel si pe Clotilde Hesme, doi actori extrem de talentati care nu au facut decat sa urce in valoare in ultimii ani.
In filmul asta gasesti aproape de toate: dragoste, tragedie, gelozie, moarte, un ménage à trois, futaiuri, muzica, baieti care se mangaie si fete care se pupa. Si totusi substratul depaseste discret teribilismul frantuzesc,ii da o nuanta sensibila si un gust dulce-amar.
Merita mentionat ca filmul NU E facut pentru persoane isterice si fundamentaliste , desi pe alocuri ridica un mare semn de intrebare asupra unei generatii pe care o cunoastem prea bine, care isi apara libertatea fara sa stie ce sa faca cu ea.