Blogoras de oras

Ieri seara, indreptandu-ma spre restaurant pentru Thanksgiving dinner, mi-am dat seama cat de mult iubesc perioada de dinainte de Craciun. Indiferent ca sunt trista sau multumita, cred ca uneori perioada asta te face pur si simplu- fara ipocrizie- mai bun, mai linistit, mai intelept. Ador frigul care imi intra pana in oase fara sa ma raneasca si senzatia de asteptare de dragul asteptarii, care nu vrei sa se mai termine vreodata. Imi amintesc de prima data cand am iubit , de patinoare, cafenele, prieteni, casa, cadouri si ierni calduroase.

Mancam pumpkin soup, turkey cu stuffing si cartofi, cu vin bun si kir pe deasupra, zbatandu-ma apoi cu lingurita prin apple pie cu inghetata si impartind cafeaua cu un coleg, cand mi-am dat seama ca seful pur si simplu ne-a invitat fiindca nu vroia sa fie singur. Lumanarile de pe masa implorau caldura, familie , prieteni, si o bataie cu zapada.

Am adormit apoi la fel de linistita mai tarziu, privind cu interes fereastra aburita care pe moment parea una desenata in culori pastel, extrasa dintr-o carte de Andersen si lipita pe perete. Am adormit greu totusi, cu o lacrima in ochi si stransa tare sub plapuma, imaginandu-mi dintr-un motiv sau altul ca as putea fi fetita cu chibriturile.