Autor: vali

La multi ani!

E 22:20 in Paris si ascult Aerosmith inainte sa plec cat afara e inca circulabil. Nu mi-a placut niciodata sa fac liste de sfarsit de an, insa astazi parca simt oarecum nevoia sa trasez niste directii generale. Nimic de mare anvergura, poate o mica ordine afectiva in uriasa dezordine din jur.

Nu ma omor dupa Revelion. De cativa ani Revelionul e o insiruire haotica de sortimente de bautura si de barbati. Cel putin la ultimele doua-trei Revelioane am fost atat de beata incat de abia tin minte ce s-a intamplat. Tin minte insa o groaza de lucruri care, poate cu exceptia anului trecut, mi-am dorit in ziua urmatoare sa nu se fi intamplat.

Nu a fost nici un an foarte misto, asa ca ma bucur ca trece. Asta desi in zodiacul meu scrie ca voi avea unul si mai rau. Cred ca sunt si singura persoana careia pana si Fortune Cookies-urile de pe Facebook ii prezic ghinion si nenorociri in anii care vor urma. Ha!

Spun ca nu a fost un an foarte misto fiindca am lasat sa se destrame pur si simplu tot ce construisem in atatia ani. Spunea Cristian Tudor Popescu intr-o seara la o emisiune o chestie care mi-a placut, si anume ca la un moment dat incepuse sa isi construiasca ratarea ca pe o forma de protest. Cred ca nici macar eu nu puteam sa concentrez in cuvinte atat de bine ceea ce fac de atat timp, uneori chiar fara voia mea directa. “Voia”, cuvant tampit…in capul meu exista o gramada de vointe concurente si de multe ori contradictorii, din care de multe ori ma folosesc in mod parsiv de unele ca sa le pacalesc pe celelalte.

A fost un an in care la un moment dat m-am trezit ca abandonasem viata cu totul: servici, facultate, teatru, iesiri. Tot. In rest, a fost unul in care m-am chinuit intr-o relatie cu un om pana la urma bun, dar care nu mergea (relatia, nu omul); in care am iubit; in care am facut dragoste; in care am tinut la prieteni; in care am facut sex; in care am folosit, dar am si fost folosita; in care am facut rau gratuit, dar si mult bine gratuit; in care am dezamagit si am fost dezamagita; in care am ras atat de mult si maniacal incat sunt perfect convinsa ca sunt bipolara cu adevarat; in care m-am reapucat de scoala; in care m-am reapucat de teatru; in care am baut si mi-am fumat mintile mult, dar poate mai rar; in care m-am certat si m-am impacat; in care mi-am iesit din pepeni; in care mi-au crescut pepenii; in care am citit carti faine si m-am uitat la filme bune; in care am pierdut nopti aiurea; in care am invatat sa gatesc; in care am calatorit; in care m-am lasat de fumat si de carne .

Chestiile pe care mi le doresc pentru mine pe anul viitor sunt poate un pic mai multa grija fata de propria persoana, fata de cariera si mai ales fata de sanatatea mea, sanatate pe care am neglijat-o in ultimul hal. O alimentatie mai corecta, mai multa miscare, ordine in casa,in cap si corazon. Nu prea exista lucruri pe care nu stiu sau nu pot sa le fac, iar daca exista ele sunt foarte putine.

Asa ca imi doresc inainte de toate SA VREAU sa le fac cu toata fiinta. Din fericire ma cunosc foarte bine, atat de bine incat stiu cu precizie cand sunt incorecta, cand sunt proasta, cand sunt rea, cand sunt desteapta, cand sunt calculata, cand sunt prea indulgenta, prea delasatoare, prea lenesa, prea usor de manipulat sau prea neiertatoare. Asa ca as vrea sa ma folosesc de chestiile astea ca sa ies din logica asta continua in care simt ca inca exista multe lucruri care ma depasesc si ma invalideaza si refuz voit sa le pun in miscare pe celelalte.

Imi mai doresc tot ce-i mai bun pentru restul lumii si pt mine (sanatate, fericire, curaj, inspiratie,viata, alea alea) si mici prostioare. Cum ar fi: sa invat multe chestii cu mare eficienta, sa ii vad pe ai mei mai des, sa ma reapuc de lucru si de facultate in forta, sa invat sa merg pe bicicleta, sa imi fac timp sa inot si sa dansez, sa fac ce imi place, sa scriu piesele de teatru pe care le am deja conturate in cap si sa le pun in scena (cu mult ajutor), sa calatoresc si sa fiu surprinsa des si placut de persoane care sa nu ma oboseasca.

Ninge miraculos de frumos in Paris

Orasul asta ma sufoca uneori, dar alteori mi-e al dracului de simpatic. Asa ca azi dimineata nici nu m-am suparat ca am chiulit de la un examen ca sa nimeresc la unul de care nici nu stiam ca exista. Nu am stiut evident nimic. M-am uitat in schimb la copii care se mira la zapada si am ras de oameni care pica in cur. De data asta nu am fost eu. Mai este timp, oricum.

In fine. Azi plec si eu spre casa, asta daca nu pierd iar avionul. S-ar putea deci sa ma intorc in doo ore. Merg acasa si nu la maica-mea (care e plecata o luna in Munchen) nu fiindca am vrut sa aleg, ci pur si simplu fiindca acolo imi incarc eu bateriile. Si e misto.

Intre timp va urez sarbatori fericite si un an fain, chiar daca mai intru din cand in cand, atunci cand ma prefac ca invat pentru sesiune. M-au bucurat si m-au flatat chemarile prin alte orase, din pacate si anul asta am obscen de putin timp si ma intorc inainte de Revel in Paris fiindca nu imi vad capul de treaba.

Va pup.

Fenis

Sus pe vale nu mai locuieste aproape nimeni. O singura casa pe marginea dinspre sat tine bucata asta de trecut in viata.

Trec prin curtea pustie de mai mult de 10 ani a unei gospodarii, calcand cu atentie, sa nu trezesc serpii. In stanga, casa in care matusa Mili se certa cu nora-sa dupa ce l-a traznit fulgeru pe fecior pe camp zace parasita, cu ferestrele mici inchise, cu poarta incuiata. Baba Sara care imi dadea flori din gradina si cu barbat-su care imita cucu cand ma jucam pe-afara au ajuns si ei cu lumanarea la cap intr-o buna zi. Nepotu’ lor , Marcel, cu care nu m-am sarutat la 11 ani, e dus, dus de tot, insurat si cu prunci.

Vegetatia se rostogoleste violent pe o coasta, napadind cele 6 case parasite.

Ridic barna si trec paraul din cateva sarituri. Aici, femeile din sat se adunau candva sa spele panzele albe, intinzandu-le pe bolovani si zbiciuindu-le cu pietre de vale si lemne. Puntea nu se mai vede. Poate a cazut, poate a luat-o careva. Niste ciobani au construit un gard pe proprietatea noastra. Caut in fundatie dupa cheia ruginita si deschid cu greu poarta. Copacii si-au sapat radacini putin credibile, dar puternice, in peretii vaii, tinand parca mortis sa ramana de partea pamantului.

Cand deschid poarta, paradis. Iarba inalta si buruieni, flori de camp cu tulpini paioase care seamana cu musetelul salbatic strajuiesc ograda. Ce tot adunam pe buruieni, intreba baba Leana, nepricepand ca mie si maica-mii ne placeau florile de camp. Uita-le acum, buruienile si nu trandafirii colorati ai vecinei sunt cele care si-au revendicat terenul, ele sunt cele care zic uita-te la noi, suntem aici, pe cand voi ati murit ati murit.

Curtea bunicilor mei are un aer frumos. Ciudata frumusetea unei case parasite. Oamenii dusi de mult, dar natura, mai salbatica decat oricand, navalind in palcuri de maracinis, flori, urzici. Ei trec, ea renaste. Voi cresteti unde vreti, noi crestem unde putem, cum putem, acum si mult dupa ce nu veti mai fi. Noi ne ingropam radacinile in mal, in argila, in pietris, noi razbatem acolo unde voi paralizati, unde cancerul va roade ficatul. Noi ne vom ingropa radacinile in ochii vostri, in mainile voastre, in strabunicii vostri. Salbaticia, singura forta serioasa. Omul, ultimul intrus .

O pasare racneste pe acoperisul grajdului pustiu, cautand in miscari disperate ceva, chemand pe cineva- oricine.

In casa cu camere, cateva icoane privesc prafuite pe geamul usii, iar in bucataria de vara si-au facut culcus serpii, au scurmat pamantul sobolanii. Fantana pare inlemnita in miscare, cu roata mare si neagra nedumerita. In cocina, guitaturile au murit. Gastele, gainile, curcile- azi fantome. Nici macar iepurii nu se mai mira.

Culeg din gradina inca ingrijita de tata cateva rosii si ma intorc. Aprind o tigara, parul carn din copilarie e tot acolo. Pasarea de pe acoperis dispera, sangele speciei striga.

Incui in final poarta veche si ruginita, e timpul sa se intoarca vacile si bivolii de la pascut, ingropandu-si copitele in malul de pe ulita si mugind cu ochii lor mari si blanzi si trunchiurile lor dracesti. Dar talangile se indeparteaza de casele din pamant, triste si batute de soarta, si se indreapta spre sat, acolo unde mai au inca unde intra…

Cod binar in care incap multe

De la fanaticii religiosi si pana la laboratoarele albe si fara praf, suntem toti in cautarea ireductibilului. Sau convergentei. Sau spune-i cum vrei. Mare si cuprinzator sau mic si indivizibil, natura cautarii e similara. Acelasi lucru ne chinuie, aceeasi nevroza universala. Aceeasi nevoie de ceva care nu dispare, care nu se relativizeaza, care nu cedeaza.

Democrit pretindea ca totul se schimba, totul se transforma, ca orice lucru nou se reconstruieste din aceleasi unitati de baza, spulberate de vant, care sunt atomii. Acum stim ca exista ceva mai mic decat atomul si cautam alte chestii mai mici. Din ce in ce mai mici. Sau mai mari, mai cuprinzatoare. Poate am gresit si cuvantul e unitate. Cand le gasim, deznadajduiti, le testam in draci si cautam altele.

Intre atomii lui Democrit si String theory, intre rugaciune si universul ordonat al lui Einstein nu exista mari diferente. E doar aceeasi goana dupa ecuatia primordiala, dupa fractia care ar putea defini tot. E in sfarsit goana dupa un Dumnezeu, dupa dragoste, dupa energie, dupa ireductibil, dupa tot ceea ce alimenteaza visele umane. Toti suntem dogmatici. Pana si noi, cei care ne indoim de atatea. Pana si noi, cei care ne indoim de coerenta. Pana la ultimul.

Nu raspund cu brutalitate, ti-am spus, decat la brutalitate. Decat la ceea ce ma ameninta si ma mutileaza cu buna stiinta. Nu e atat de greu de inteles, de fapt, ca imi e resursa mai la indemana. Ca nu putem fi sfinti la nesfarsit si nici martiri bine dozati. Razboaiele se poarta cu arme si nu cu flori. Poate headerul nu mi se mai potriveste, dar diferenta totusi exista : nu iau arma decat dupa ce port floarea. Nu iau arma decat cand atunci altul o ridica inaintea mea. Devine instinctiv dupa o vreme. Si ma face sa pierd prea des.

Dar am inceput sa iau arma din prima si asta ma indurereaza. Nu pot sa accept ca e doar o problema de chimie.

Mi-am dat seama ca sunt un fel de Tinkerbell, o fatutza care- in plin complex al salvatorului -are un talent clar : sa repare oameni. Oricat de putin, pot sa ii fac sa functioneze. Sau, dimpotriva, sa ii desfac, sa ii cobor in genunchi in lacrimi si sa le arat ca sunt facuti din arcuri si fiare. Atunci cand ma stric, nu e nimeni in jur sa ma repare. Numai atunci iau capricioasa jucariile si incerc sa le dezmembrez. Si e mereu prea tarziu, fiindca le-am aratat deja reteta.

O alta carte buna a fost Fury.

Pana atunci, trebuie sa fac simulacrele sa puste. Sa le dau eu singura viata. Sa devina din a four sau n letter word ceva ce functioneaza. Trebuie sa hranesc un suflet dedublat, un corp intors impotriva sinelui. Si invers. Trebuie sa hranesc cel putin doua suflete si in acelasi timp sa ma obisnuiesc cu faptul ca Spinoza avea aproape dreptate. E greu. E chinuitor. E aproape imposibil.

Poate nu sunt simulacre.

Daca acea fractie ireductibila exista si daca are un nume incep sa empatizez.

Maica-mea a omorat sau a facut disparuti cei doi paianjeni imensi si negri de la exteriorul usii. Am plans. Se miscau greu fiindca erau mari si se intorceau in fiecare seara in gaurica lor. Dimineata plecau devreme, seara ii gaseam acolo. Luni de zile. Cat de putin intruziv, nu ? Nu s-au urcat niciodata la mine in pat . Totusi, imi erau simpatici. Nu credeam ca pot sa plang dupa paianjeni fiorosi.

Lor nu le-am dat niciodata un nume.

Arthur

Cand eram mica, printre prietenii mari ai lui frate-mio figura si Arthur. Mi se spune mereu ca Arthur a fost prietenul meu cel mai bun si ca numai la el in brate acceptam sa stau. Habar nu am de ce imi tot vine asta in minte acum.

Nu imi mai amintesc mare lucru de cand eram mica. Mai mult o stare. A plecat in Germania si a ramas. Cand l-am vazut eram deja mare si a aparut bineinteles un fel de instrainare.

De fapt, cel mai ciudat este ca am o singura amintire suficient de vie cu Arthur. Putin inainte sa plece s-a oprit cu mine si am colorat impreuna. Sau a colorat el. In tacere. Intr-un echivalent de tacere. Cred ca era un balon din ala cu care zbori si Arthur l-a colorat cu rosu si albastru si probabil si altfel. Si colora asa de frumos, asa de uniform, fara sa apese, fara sa depaseasca. Asa de suficient, asa de firesc. In momentul ala calm, totul era concentrat in Arthur si niste creioane de colorat. Lumea se invartea si Arthur colora cu mine. La scala mica.

Cineva l-a intrerupt atunci si a trebuit sa plece. A lasat pagina neterminata, iar eu am refuzat sa ma mai ating vreodata de ea. Am colorat, in schimb, aproape tot restul cartii.

Si-apoi Arthur n-a mai venit.
N-a mai venit deloc.
Dar macar stiu de ce voiam doar la el in brate.

Ce ai voie si ce nu ai voie sa mananci cand ai diabet

Pentru a-ți gestiona mai bine afecțiunea, este esențial să cunoști alimentele pe care le poți include în regimul tău zilnic și pe cele pe care ar trebui să le eviți pe cât posibil.

Alimente recomandate:

  1. Legume cu conținut scăzut de amidon: Broccoli, spanac, varză de Bruxelles, castraveți și alte legume cu conținut scăzut de carbohidrați sunt excelente pentru menținerea glicemiei în limitele normale.
  2. Fructe cu conținut scăzut de zahăr: Merele, perele, cireșele și afinele sunt alegeri ideale pentru gustări sănătoase și delicioase. Evită fructele prelucrate sau cele cu conținut ridicat de zahăr adăugat.
  3. Proteine slabe: Peștele, puiul, curcanul și ouăle sunt surse excelente de proteine sănătoase, care nu afectează în mod semnificativ nivelurile de zahăr din sânge.
  4. Cereale integrale: Orezul brun, quinoa și fulgii de ovăz sunt surse bogate de fibre și carbohidrați complecși, care ajută la menținerea nivelurilor de zahăr din sânge sub control.
  5. Grăsimi sănătoase: Uleiul de măsline, nucile și avocado sunt surse excelente de grăsimi sănătoase, care susțin sănătatea cardiovasculară.

Alimente de evitat:

  1. Zahărul rafinat: Evită consumul de dulciuri, băuturi îndulcite, prăjituri și alte produse de patiserie cu conținut ridicat de zahăr.
  2. Carbohidrați rafinați: Limitarea consumului de pâine albă, paste și orez alb poate ajuta la menținerea glicemiei în limitele normale.
  3. Alimente procesate: Evită alimentele procesate, deoarece acestea pot conține cantități mari de zahăr, grăsimi nesănătoase și aditivi chimici.
  4. Sosuri și condimente bogate în zahăr: Renunță la sosurile dulci și condimentele bogate în zahăr, deoarece acestea pot crește nivelurile de zahăr din sânge.
  5. Băuturi alcoolice și indulcite: Consumul de alcool poate afecta nivelurile de zahăr din sânge, iar băuturile indulcite cu zahăr adăugat ar trebui evitate cu strictețe.

Poti citi si despre: Ce drepturi au persoanele cu diabet

Nu uita că consultarea regulată a medicului și a unui nutriționist poate juca un rol crucial în gestionarea diabetului. Acest ghid îți oferă o perspectivă generală asupra alimentației pentru diabet, însă este important să adaptezi aceste recomandări în funcție de nevoile și particularitățile tale individuale.

Killing in the name of

Ma simt ca intr-o clinica pentru eutanasiat catelusi: imi iau fiecare gand, il mangai usor pe cap si infig seringa. Isi da scurt ochii peste cap si adoarme linistit, incolacit angelic, cu boticul umed pe labe.

“Ai facut ce trebuia”, imi spune Cam, imitand nu-stiu-ce film american. Eu stiu ca sunt dumnezeul gandurilor mele, dar ii dau dreptate. Trantesc din biblioteca toate cartile si construiesc, din poezii, un recviem. Larg, sonor. Ju priveste rece, de parca ar asista la ghilotinarea regelui. Dar nu e asta. Tu stii pe ce strada ne aflam?

Numai Lou, micuta Lou, plange intr-un colt. Nu au murit de tot, zic, si-i sterg lacrimile cu obrazul. E numai asa, s-o ajut pe Sha’. Si e mai bine. Erau oricum mici si orfani. Si n-avem lapte.

Lou suspina si iese in fata casei, sub un cer de cerneala si stele galbene, stralucitoare. Cu cinci colturi, spunea cineva.

“Stiu ca n-avem lapte, ar fi rezistat cu dragoste”.
Dar n-am auzit-o, caci unul mic tocmai a dat din labuta…

Absenta

  • Intai am visat ca am nascut un copil. Ca ti-am nascut un copil. Frumos, rotund, perfect. Tata statea pe pat si se juca cu el. Tata se confunda cumva cu tine, asa cum in vise unele persoane se suprapun altora. Eram fericita sa i-l daruiesc, stiam cat astepta. In acelasi timp, stiam ca asta astepta si poate nu voiam sa se intample deja. Sa pot sa mor linistit. Nu mai spune asa ceva, tati, cum sa spui asa ceva? Doar stim toti ca omul moare cand consimte. De asta trebuie sa sfidezi mereu moartea.

Tu nu erai acolo. Sau cel putin nu in forma ta.

  • La scurt timp dupa, am visat iar ca ti-am nascut un copil. A doua zi, cineva nu ma credea tocmai venise pe lume. Era adevarat. Treaza,  am realizat ca probabil fiindca era un pic cam prea mare. Vreo 4-5 ani, asa. Ma asezam pe ea din greseala, uitam de prezenta ei si ma simteam stingherita. Familia toata se agita in jur in stilu-i caracteristic. Eu stiu ca eram doar trista. Foarte trista. Tu nu erai acolo.
  • In momente cruciale, diverse informatii apar si converg fara nici un efort din partea mea. Cu precizie matematica, de parca un researcher personal vine si imi arunca dosare conexe pe birou. Asa citeam zilele astea Jung si ma uitam la niste filme: creierul stie ceea ce tu nu stii, ceea ce se intampla in corpul tau. Chestii de-astea de cultura generala.
  • Pana azi. Azi am eliminat vaginal bucati de carne. Imi intarziase iar vreo 3 luni, poate mai mult. Stateam si tremuram, mult sange peste tot, pe jos, pe tocul de la usa. Nu cheaguri. Pur si simplu carne.
  • “Si nu te abandonez, sunt aici cand ai nevoie de mine, chiar si asa aiurea cand te-ai saturat de tot si ai nevoie de o gura de aer.”
  • stii, am baut mult lunile alea. zilnic. pana amorteam. am avut si dureri.  uneori nu puteam manca. si ascultam Mother.
  • doar niste bucati de carne dubioase. consistenta unor bucati de ficat. diforme. niciun motiv rational sa cred ca-
  • noi credem in stiinta, ce dumnezeu. doar nu sunt ultima naiva de la tara.

dar a trebuit sa verific. intelegi? a trebuit.

Nu vreau mai nimic.

Exista unele lucruri pe care nu pot sa ti le spun. Nu pot sa-ti spun, de pilda, ca locuiesti la mine in stomac. Nu pot sa-ti spun ca, la gandul singur de a-ti gasi pielea pe pielea mea, ma emotionez pana la greata. Ca mi se pune un nod in gat cand pronunti unele cuvinte.

Nu pot sa iti spun nici care sunt. Nu pot sa-ti spun ca ma gandesc la tine cand curat morcovi. In niciun caz nu pot sa-ti spun ca uneori vreau doar sa-ti dorm ghemuita in brate. Ca uneori intotdeauna. Ca ai alta densitate, alta aerisire decat am eu. Una care se potriveste perfect si pe care o simt, aproape tactil, cu pistilul orientat catre tine. Ca esti atat de pur barbat. Si ma intelegi atat de bine.

Stiu cat ar fi de stupid sa auzi astea. Dar stiu si ca unele lucruri se mai intampla. Si se intampla sincer. Pentru ca nimeni inca nu a reusit sa ma protejeze atat de simplu din cuvinte. In afara de tine.

Zilele devin tot mai sufocante.

O sufocare terna, fara dumnezeu, din inauntru spre in afara, spre vara, pasarele, vacante la tropice si pula in slip. Un instinct gregar care face oamenii sa aleaga, sa aleaga inteligent, eficace, economic, sa salveze timp, sa se distreze destept, sa bea cu masura, sa futa fara masura, sa invete din asta peste masura si sa invarta Pamantul de doua ori in jurul axei sale pentru un scuipat care cantareste frumos.

In tot timpu asta ma uit in jurul meu cu stupefactie si imi dau seama ca nu stiu ce se intampla. N u a m n i c i c e a m a i m i c a i d e e. Prin casa se aduna gunoaiele, incep sa putrezeasca, sa se imputa, miroase a mancare si sex si tigari si cafea neagra si tristete. Mi-e foarte frica ca innebunesc de tot.

Frica si in acelasi timp nerabdare, dar mai ales frica de o nebunie banala si stearsa, frica de faptul ca nebunia inseamna ca nu mai intelegi absolut nimic si punct si poti sa pui capul sa mori si sa vorbesti singur pe strada si sa te pisi in vazul tuturor fiindca efectiv nu mai conteaza.

Si ca nu exista nimic fascinant si nici care sa merite in a innebuni, ca nu e ca si cum ai lua LSD ca sa vezi culori care nu exista, iar a doua zi sa faci simfonie pe tema asta; ca nu e ca si cum ai manca o planta necunoscuta, gandind ca fie te salveaza fie te omoara; ca nu e nici macar ca si cum ai cuceri Everestul , desi am crezut mereu ca oamenii aia nu mai au dupa aceea nici un scop pe lume si nici un varf de cucerit, ca relieful nu se va modifica in timpul vietii lor si ca femeia nu ii va satisface la fel cum o face aerul rarefiat.

Uneori am impresia ca functionam pe vreun principiu homeopat: ca ne omoram tristetea cu o tristete de o mie de ori diluata, ca ne alungam fericirea turnand o galeata de apa si ca toate arata mai bine pe o bucatica de zahar care face tabietul ceva mai pedant in caz ca nimic nu functioneaza.

Si nu merita sa te sufoci in tine.