Autor: vali

Salut din drum omul unilateral dezvoltat

Nu inteleg de ce toata lumea care ma vede stand treaza noaptea crede ca ma ratez. Nu inteleg de ce lumea se enerveaza cand ma vede ca citesc. Nu inteleg de ce se enerveaza cand ma vede ca scriu.

Scria zilele astea Andrei despre ceva foarte frumos, si anume despre regasirea de sine. Am trecut si eu prin zona tampon, si inca mai trec. Am mereu impresia ca trebuie sa fac ceea ce trebuie, si nu ceea ce imi place. Old story.

Ce se intampla insa daca ce place E ceea ce trebuie? Nu in totalitate, dar totusi atat de adevarat. Zona tampon de care vorbeste Andrei cred eu ca e atunci cand in timpul pe care il ai trebuie sa iti duci la capat o datorie, in cazul meu cand, de exemplu, ma simt vinovata cand citesc literatura cand as putea citi economie sau drept pentru examene.

Ma bucur ca am ocolit ideea de a studia unele lucruri care imi plac la facultate. Cred ca e nevoie de o depasire de sine ca sa fii ceva mai implinit. Cred ca e nevoie sa faci ceea ce trebuie pentru a excela in ceea ce iti place. Exista asadar doua tipuri de ratare: cea a celuia care face doar ceea ce trebuie (desi ii place) si cea a celuia care face doar ceea ce ii place (caz in care pasiunea va deveni greoaie sau cel putin limitanta).

Cand citesc eu ma simt fericita. La fel cand mazgalesc cu tempera groasa si colorata o foaie de caron. Sau cand pictez pe sticla. Sau cand scriu niste randuri care imi plac. La fel de fericita ca si cand eram mica si stiam mai multe despre civilizatiile antice decat stie astazi un doctorand. Fara gluma.

E nevoie de lucruri care iti plac. Cand stau noaptea si invatz, dupa o zi lunga de cursuri si servici ma apuca migrenele. Aia e obositor si nesanatos. Dar cand stau noaptea sa citesc o carte buna si nu trebuie sa ma trezesc la o ora anume, nu e nesanatos, e binefacator. Zambesc. Gandesc. Imi amintesc. Reproduc. Produc. Imit. Anticipez. Veti rade, dar e adevarat.

Atunci cand simti TU ca un lucru iti face bine, cel mai probabil ca iti face. Fuck sfaturi de reviste, pareri generale, oameni care se “realizeaza” in viata. Urasc cand aud “Vezi ea se concentreaza 24/ 24 pe ce face”. Pai si ce daca nu a primit vreodata o floare? Si ce daca e neinteresanta? Si ce, daca nu iti zice nimic? Si ce , daca nu face decat sa vomite o pseudostiinta? Si ce daca nu stie absolut nimic in plus?

As vrea sa ma lasati frumos in nesanatatea si nebunia mea. Sau oferiti-mi alta. Mersi.Ah, si imi place noaptea.

Salut din drum omul unilateral dezvoltat

Franturi pastelate din ganduri violente

***Orice om suficient de obosit se refugiaza in literatura, iar capsunile mele au fost gasite mucegaite exact azi in cutia de inghetata romaneasca aloma.

***Aseara am ascultat radio la casti in timp ce ma uitam la tv pe mut si invatam la drept international. Am descoperit lucruri: imi place stand-up comedy-u frantzuzesc si mai ales postul asta la care alterneaza cate unu cu un Guns, ACDC, Cardigans si alte cele, melodii ce le iubesc din scutece. Am invatzat si ca girafele fac dragoste. Sau asta am vrut sa deduc eu din imagini.

Preludiu.

*** Mi-e deja dor de colegii de lucru, servici si de sefu care si-a inceput mailu azi de mai ca am ras cu lacrimi. Respect autoritatea unui sef anormal.

***O sa-mi fie dor si de apartamentu asta, micutz ce-i drept, da asa de cald. Si de tvu care nu merge niciodata bine, si de netu pe care il prind cel mai bine cand stau cu fundu pe prag. Si de lampi. Si de sentimentul ce nu l-am mai avut din copilarie: acela de a dormi cu usa deschisa, chiar si larg deschisa. Si de colegu de mansarda, artist, care e asa de discret cand se falfaie pe langa usa spre baie si care uneori mai sta la o tigara cu mine chiar daca se intoarce de la lucru pe la unu noaptea.

***Teatru. Mi-ar placea sa joc intr-o comedie.

***Si pofta de cafea as avea, da’ e asa molatica lumina asta a lampii si asa de calma ma simt ca ma rezum la o bere. Poate mai incolo. Noaptea e lunga pentru International Law, dupa cum ar spune colegul meu Jacques.

Am devenit violenta. Redescopar aripile strans lipite de trup.

Despre autoritate

Directorul ii spunea tanarului inginer agricol intr-un film romanesc ce l-am vazut recent ca autoritatea se castiga atunci cand oamenii au incredere in tine si vad ca esti de al lor. Nu stiu daca pana la urma tanarul (care apropo juca foarte prost) sau taranul era cel care avea dreptate, dar cu siguranta- si sper ca asta sa nu pice ca si vreo noutate- fraza asta e de un adevar incontestabil:autoritatea nu se castiga prin forta.

Bineinteles, veti zica ca au existat numeroase instante in istorie unde regi, dictatori, tirani au dat cu sabia in stanga si in dreapta de le tremura oamenilor capul. Adevarat, dar cel putin in zilele noastre, daca iti doresti mult autoritatea fara sa fii impuscat in cap ca si Ceausescu sau batjocorit pe la colturi, ar fi bine sa-ti castigi intai admiratia.

Nu exista om care sa ii poata comanda unui altul, intr-o ierarhie profesionala , fara ca acesta sa fie respectat si admirat in prealabil. Fiindca numai un om care stie face ceva bine poate da un exemplu, iar exemplul e autoritatea insasi.

Asadar, nu mai fiti tarani si renuntati la bataia nevestii si a copilului, la injurarea soferitelor, la mita si exploatari, la comenzi gratuite si la batjocuri si castigati-va dracului un pic de respect adevarat!

Desi sunt o persoana toleranta, detest cu desavarsire…

Sunt o persoana foarte toleranta. Extrem de toleranta. Am avut prieteni din toate categoriile sociale, cunostinte de toate culorile si la toate nivele de iq. Nu spun ca nu judec- fiindca o fac fireste unori. Dar atunci cand judec, cu toate ca sunt de parerea ca poate nu ar trebui, o fac la nivele bine stabilite in sistemul meu de valori.

Pentru nu toti oamenii pot face diferenta intre morala si superstitie, si deci marturisesc ca am vazut mai multi oameni indoctrinati de Nietzsche decat de Biblie.

Ok. Si acum urmeaza acele cateva lucruri pe care intradevar le dispretuiesc la unii oameni. Intai si intai, tin sa precizez ca oamenii cei mai evoluati din punctul meu de vedere sunt cei mai relaxati. Da, sunt acei oameni care atunci cand intri in birt dau mana cu tine si iti ofera o bere, indiferent ca esti un pierde-vara sau un milionar “bengos”.

Acei oameni care nu se lasa calcati de intrigi si barfe, care stiu sa fie discreti fara a fi secretosi si care te judeca dupa calitatea firii si nu dupa corp, haine sau dispozitie. Acei oameni care au citit o carte la viata lor si au inteles ceva din ea, astfel incat sa poarte o conversatie inteligenta, dar fara sa faca un monolog literar. Acei oameni care obosesc criticand, asa ca nu o fac cu voce tare decat in situatii extreme.

Oamenii pe care nu ii vezi barfind prea des si care nu stiu sa poarte pica. Oamenii cu care te vezi facand ceva interesant. Oameni carora le plac copiii si cainii, doar fiindca nu ar vedea vreun motiv sa nu le placa. Oamenii putin influentabili, putin spalati pe creier de pornoshaguri si ultimele modele de masini. Oameni din astia vreau eu sa cunosc.

Nu ma prea omor dupa oamenii cinici. Nu sunt de obicei nici pe jumatate atat de interesanti cat sunt de stresanti. Si asta in principal fiindca oamenii care se numesc pe sine cinici sunt de fapt doar rautaciosi. Cinismul adevarat, catzelushilor, e subtil.

Nu imi plac oamenii usor influentabili, care peste noapte isi schimba lista de winamp si preferintele in functie de prietena. Nu imi plac barbatii care ies cu blonde cu tzatze mari ca sa ii laude prietenii. A, si apropo, tineti minte cand am spus ca am vazut mai multi oameni spalati pe creier de Nietzsche decat de Biblie?

Ok, am vazut si mai multi spalati pe creier de pornoshaguri si reviste. Baieti, ca sa va spulber o dilema: nu, femeile nu ejaculeaza . Astea fiind spuse, nu imi plac oamenii care isi schimba prietenii ca pe carpe, catzelushii care pretind ca parerea lor coincide subit cu cea a unui nou prieten. Gretzos. Daca nu stii gandi singur, mai bine taci.

Bun. Nu imi plac barfele. De acord, barfesc si eu uneori maruntzisuri care ma vizeaza direct, dar foarte rar o sa ma vezi zicand “Uite dom’le pe aia ce fustitza bulinata are. Si tzatzele alea pariez ca sunt contrafacute” asa fara sa nu ma intrebe nimeni.

In mare, urasc orice comportament necivilizat. Ce ma intristeaza e ca oamenii nu stiu sa faca diferenta intre anumite calitati: intre inteligenta si demagogie, intre omul bun si omul fraier, intre omul frumos si omul care arata bine, nu stiu sa fie discreti, civilizati si cu bun simt.

In relatii detest cu infrigurare doua lucruri: infidelitatea, barbatul care da intr-o femeie si abuzul de orice fel. A fi de parere ca totul ti se cuvine e ignorant si stupid si are sa se soldeze inevitabil cu mari dezamagiri undeva in viitor.

Oamenii care se prefac indiferenti. Asta e o alta speta aparte, pe care prefer sa nu o disec aici, fiindca imi vine deja sa rad.

Omul meu e omul frumos pe dinauntru, relaxat, bun, generos si cald, cu un simt al umorului placut, care nu discrimineaza fara sa aibe motive; omul civilizat si calm, discret si intelept- deci matur.

Ziua cu film: Resident Evil: Retribution

Nu sunt un mare fan al francizei Resident Evil. In primul rand pentru ca nu ma joc, si-n al doilea pentru ca dupa primele doua filme, totul a devenit plictisitor.

Cu toate ca de obicei incerc sa gasesc parti pozitive in toate filmele, incercand sa apreciez munca celor care le-au facut, de aceasta data chiar nu am ce spune “de bine”.

De mult nu am mai vazut un film in care jocul actorilor sa fie atat de prost, un film unde actiunea sa fie mai previzibila ca Old Faithful, un film care exista degeaba.

De ce degeaba? Pentru ca cele 95 de minute nu aduc absolut nimic nou, nu pun nici macar mortarul pentru urmatoarea parte. Pentru ca da, va mai fi o parte, doar nu credeati ca totul se termina acum.

Alice se trezeste din nou capturata de Umbrela. Alice scapa din nou din camera in care era tinuta. Alice ajunge la concluzia ca trebuie sa iasa din laboratorul in care se afla camera in care era captiva. Ring any bells?

Bun, sa continuam. Alice se intalneste cu fosti aliati, sau clone ale acestora, care acum sunt de partea rea. Alice se intalneste cu fosti dusmani care acum sunt de partea ei. Alice e a total badass si impusca tot ce prinde si salveaza tot ce poate. Alice conduce un Bentley ce are spinners. Ce mai, Alice e versiunea feminina a lui Chuck Norris.

Stiti care-i partea cea mai dezmagitoare? Ca am vazut-o atat de des pe Milla aproape goala dupa care in haine mulate incat nici nu mai prezinta interes. Adica, sa ne intelegem, nici Total Recall nu a fost cine stie ce, dar macar acolo m-am amagit cu faptul ca, daca nu se bateau intre ele, macar una dintre Kate Beckinsale sau Jessica Biel era prezenta in scena in niste pantaloni mulati.

Festival de muzica

Dacă acum jumătate de an cineva mi-ar fi spus că o să mă duc la un festival de muzica, i-aş fi răspuns că nu ştie ce vorbeşte. Dacă acel cineva mi-ar fi spus şi că o să-mi placă, l-aş fi trimis la un control medical, dar, în ciuda tuturor, incredibilul s-a produs.

Pentru aceia dintre voi care caută o explicaţie pentru cele întâmplate, alta în afară de posibilitatea dezvoltării celei de-a doua personalităţi, trebuie să menţionez că nu a fost ceva plănuit, ci pur şi simplu s-a întâmplat. Aşa cum mi s-a mai întâmplat şi pe alte evenimente, am fost întrebat dacă vreau o invitaţie şi cum nu e frumos să refuzi… Un bonus a fost şi că aveam cu cine sta, un coleg de muncă luând-şi bilet cu vreo trei luni înainte.

Totuşi, lucrurile nu au fost chiar roz. Pentru eveniment, aşa cum spune şi numele, codul vestimentar te obligă să porţi doar alb şi, cum oricine care mă cunoaşte ştie, eu nu posed(am) niciun obiect de îmbrăcăminte care să se apropie măcar de cerinţele evenimentului.

Am stat puţin la intrare unde am realizat că pe lângă românii noştri printre cei prezenţi se aflau o grămadă de bulgari care au început să cânte în limba lor cât stăteam la coadă. Pe lângă aceştia am remarcat prezenta unor italieni, francezi şi englezi, dovadă ca evenimentul are şi groupies.

Atmosfera a fost surpinzător de plăcută, lumea extrem de prietenoasă, chiar mai prietenoasă decât cea peste care dai prin Vama Veche, pe care, până acum, o consideram etalon al bunăvoinţei.

Muzica m-a surprins foarte plăcut. Venisem psihic pregătit pentru o noapte de bumpţi-bumpţi şi nu-mi doream decât să rezist destul de mult pentru ca prietenul cu care eram să nu facă spume atunci când vroiam să plec.

Alcoolul a fost mult mai ieftin decât mă aşteptam. 10ron long-ul cu suc fiind un preţ la îndemâna oricum care a avut bani de dat pe bilet. Pe la 3 dimineaţa au mărit ei preţurile, nu ştiu de ce, dar chiar şi aşa la baruri era coadă.

Un mare minus a fost faptul că, la un moment dat, au rămas fără whisky. Cum frate să organizezi ceva de asemenea anvergură şi să nu te asiguri că ai tot ce-ţi trebuie. Nu e normal ca oamenii să stea moţ în faţa barului aşteptând să aduci băutură. În plus, nici să nu laşi barmanii să folosească sticlele de decor din bar…

Un alt minus, deloc important pentru spectatori, dar ceva de ţinut minte pentru organizatori, au fost coşurile de gunoi, care erau precum cele de birou şi care s-au umplut în prima oră, restul gunoaielor fiind aruncate pe lângă ele, ducând la formarea unor grămezi destul de mari de gunoi.

Per ansamblu mi-a plăcut, oamenii mişto, muzica bună pentru fanii genului şi acceptabilă pentru muritorii ca mine.

Logica de pieton

Iarna-i grea, omătu-i mare. La fel şi prostia, în special a pietonilor. De ce? Pentru că pietonii trăiesc cu ideea că frânele unei maşini sunt cele mai sigure lucruri din lume şi că trecerea de pietoni are un force field mai ceva ca-n Star Wars care-i protejează de orice maşină.

Acum câteva zile un amic îmi povestea cum a ajuns cu maşina perpendicular pe drum pentru că o femeie a considerat că este ok să sară în faţa (pe roşu) lui chiar dacă el venea cu peste 50 încercând să prindă verdele. După ce s-a oprit, amicul a coborât să îi spună câte ceva de bine. Întrebată, evident retoric, ce s-ar fi făcut dacă nu-l ţineau frânele, mai ales că pe jos era zăpadă, femeia a răspuns foarte contrariată “Cum adică să nu te ţină frânele?!”.

Păi, băi dobitoaco, maşina aia are peste o tonă şi se îndreaptă către tine cu 60-70 km/h. Ce crezi, care dintre voi se opreşte mai repede şi care iese mai şifonat din contactul dintre voi? Nu frate, sunt pe trecere, trebuie să frânezi, aşa zice legea. Aşa a zis şi ea. Ia s-o întrebăm acum, în care parte te uiţi prima dată când treci strada?

Bine, scenariul de mai sus este valabil tot timpul anului, ce mă enervează teribil în această perioadă sunt pietonii care merg pe stradă. Da, ştiu ca pe trotuare nu e loc, sunt maşini parcate şi mormane de zăpadă, dar atunci când auzi că vine o maşină, mai ales pe străduţele dintre blocuri unde nu întra niciun utilaj şi zapăda e cât casa, fă şi tu un pas în lateral şi aşteaptă să treacă.

Nu, nu am nicio problemă că mergi pe stradă, ba chiar îţi dau şi prioritate şi aştept să treci atunci când pot. Dar, când strada e acoperita de zăpadă şi gheaţă, este foarte posibil să nu mai pot pleca de pe loc după ce am frânat, problema pe care tu nu o ai. Mi se pare de bun simţ, nu?

Din păcate problema nu are o soluţie. Cunosc pe cineva care a fost lovit de maşină atunci când a trecut neregulamentar strada şi o face în continuare. Darwin is proud.

Părinţi needucaţi

Săptămâna trecută am fost să văd un film animat la cinema. Foarte bun, amuzant, mişto 3D, aşa cum am spus-o deja. Invitaţia am primit-o, aşa cum se întâmplă de obicei, cu destul de multă vreme înainte şi, la fel ca de fiecare dată, atunci când un film urmează să apară atât în varianta titrată cât şi cea dublată, pe invitaţie se menţionează ce versiune va rula la avanpremieră.

De această dată, filmul pe care urma să-l vedem era titrat, spre marea mea bucurie, şi sunt sigur că nu numai a mea. Eh, ce nu înţeleg eu este de ce insistă părinţii să vină cu copiii după ei, copii ce nu sunt capabili să înţeleagă limba engleză şi nici să citească singuri subtitrarea. Este chiar atât de important ca puştiul tău de 4-6 ani să vadă acest film cu câteva zile înainte de premiera celui dublat? Este atât de scump un bilet la IMAX încât îl duci doar când vezi filmele gratuit?

Un alt aspect este acela că, în ciuda aparenţelor, noi acolo eram la muncă. Nu am fost invitaţi să mâncăm, să bem şi să vedem un film, după care să plecăm fericiţi acasă pentru că “am ieşit şi azi, ba chiar fără să scoatem vreun leu din buzunar”. Noi suntem acolo pentru că cineva vrea să promovăm acel film, fiecare prin ce metode poate. Ţi-ai lua copilul după tine la muncă dacă ai fi femeie de serviciu? Hai puiule să vezi cu ce talent şterge mami pişatul din toaletă. Nu prea cred.

Aşa că, de ce naiba trebuie să te suport pe tine tot filmul în timp ce-i citeşti plodului? Serios, vreau să mă bucur de film, nu cred că cer prea mult. Ah, şi el vrea să se bucure? Du-l dracu la varianta dublată, cu restul puradeilor, şi scuteşte-ne de dublarea ta improvizată, nu eşti Margareta Nistor.

Nici nu vreau să încep să-mi vărs nervii făcuţi de toţi copiii ce aleargă liberi prin restaurante, zbiară şi fac tot ce le trece prin cap. De ce eu nu pot să mă bucur de mâncarea mea, dar tu, cel care l-ai făcut şi care trebuie să ai grijă de el îţi vezi liniştit de discuţia pe care ai, făcând fără pic de bun simt abstracţie de ce face copilul tău?

Logică feminină

Acum câteva clipe discutam cu o domnişoară pe care o remarcasem, dar cu care nu mai avusesem vreun schimb de replici prea amplu. Am înţeles apoi şi de ce.

Conversaţia a ajuns în punctul în care ea se plângea de volumul de muncă pe care îl are de făcut, eu, încercând să o susţin, i-am spus “eh, e bine că faci faţă”, moment în care, fără nicio ezitare, fata răspunde “şi dacă nu pot face faţă, fac spate”.

După un moment de linişte în care să-i dau timp să realizeze ce a spus, astfel încât să mă asigur că nu a fost o greşeală, ci intenţie, îi spun râzând “dacă făceam eu gluma asta, aş fi fost un porc nesimţit, aşa, făcută de tine, este în regulă, şi chiar de apreciat din partea unei fete.” Problema a apărut la următoarea replică a ei “păi acum pot să fac astfel de glume, că mi-am găsit prieten, nu trebuie să mai fac pe domnişoara căreia-i place shoppingul.”

Stai aşa, să înţeleg. Tu de fapt eşti caterincă, ştii să faci glume “d-astea”, dar încercai să pari o piţipoancă doar pentru că asta crezi că vor bărbaţii? Foarte, foarte greşit. Da, există cei care caută astfel de tipe, dar doar pentru că şi ei sunt limitaţi, pentru că nici ei nu sunt în stare să susţină o discuţie complexă. Vrei un astfel de tip lângă tine, mai ales când tu, aparent, eşti în stare de mai mult? Înseamnă că m-am înşelat.

Un bărbat ce caută o relaţie, nu doar ceva să fută, va pune mult accent pe capacitatea ta de a îi stimula şi creierul din cap, nu doar cel dintre picioare.

Păcat de astfel de fete care ajung să pună suflet într-o relaţie cu un astfel de specimen şi, când vor realiza de fapt pe cine au lângă ele, va fi prea târziu. Pe de altă parte, am găsit o explicaţie pentru faptul că nu-mi place nicio tipă şi sunt singur (yeah, rite).

Prima bere fără alcool

De când mi-am luat carnetul de conducere am trecut prin 2 faze destul de bine definite. Prima, cea în care nu aveam maşină şi puteam bea oricând, orice, oricum, era cea care ne definea verile.

A doua, cea în care natura locului de muncă îmi impunea să conduc, era 99% lipsită de alcool, chiar şi în weekend, când comoditatea deplasării rapide învingea plăcerea unei halbe reci. De un an de zile însă, prima fază nu îşi mai face apariţia. De un an zile nu prea mai beau.

Nu o dată mi s-a prezentat alternativa unei beri fără alcool şi, de cele mai multe ori, o refuzam imediat, argumentând că a bea o bere fără alcool este la fel de plăcut ca un sex oral cu prezervativ.

Au fost şi momente în care îmi doream atât de tare o bere, încât ideea nu suna tocmai îngrozitor. Cu toate acestea, de fiecare dată, mi se demonstra că mai bine râd tovarăşii de mine pentru cea beau o cola, decât să mă supun acelui gust oribil.

Toate acestea s-au schimbat ieri, când, pentru pentru prima oară în viaţa mea, am terminat o astfel de bere. Trebuie să recunosc că prima reacţie a fost asemănătoare celor anterioare, “bă, e naşpa, ia să vedem ce sucuri au”. Dar, după ce m-am decis să mai încerc una, una care chiar să fie rece şi pe care s-o beau direct din cutie, aşa cum fac bărbaţii adevăraţi, am descoperit ceva nou, ceva ce nu credeam că există, o bere fără alcool cu gust de bere!