Deseori bărbaţii se plâng, se vaită, înjură şi ar vrea să scape de toate femeile de pe şosele, şi, de cele mai multe ori, pe bună dreptate. Ieri însă am văzut un moment de dreptate divină, un moment în care o femeie a încurcat o altă femeie.
Situaţia a fost destul de simplă: coadă la semafor, una vroia să schimbe banda şi a apucat să-şi bage botul, cealaltă, ori n-a vrut s-o lase, ori nu se uita pe unde merge, ori aplica regula numărul unu din cartea de legislaţie pentru femei “Am prioritate, deci trec, indiferent de ce-i în jurul meu.” Frână, claxon, ţipete; nimic ieşit din comun.
Duduia care a schimbat banda, ajungând în dreptul meu şi văzând că râd, îmi spuse “E femeie, e proastă.” Oare ea a realizat ce zice? A conştientizat că şi-a recunoscut în faţa mea poziţia pe care o ocupă după ce iese din parcare? Prin capul ei de blondă o fi trecut în acel moment, sau chiar şi după, gândul că ne-a dat nouă, bărbaţilor, celor dotaţi cu instrumentele necesare mânuirii unui autovehicul, dreptate într-o dispută ce datează de când prima piţipoancă şi-a luat carnetul pe banii lu’ tăticu?
I-am zâmbit şi mi-am văzut mai departe de drum, bucuros că există acele clipe când, până şi ele, se lovesc de nervii cauzaţi prin refuzul insistent în faţa transportului în comun.