Category Archive : Fără categorie

Numb: Cateva puncte explicative chinuite

  • Am avut mereu nevoie de autovalidare. Zilele astea mi-am demonstrat ca sunt proasta, speriata si incredibil de slaba, atat in general cat si vis-à-vis de anumite situatii. Si atunci inghet. In zilele in care un profesor ma priveste batjocoritor, iar eu nu mai pot gandi, reactiona, memoria mi-e varza si in zilele in care ma lovesc ganduri straine din zece parti, stiu din prima ca am sa inghet. Si ca are sa tina. Fara autovalidare, fiecare pas e pentru mine insami unul prost facut. Unul nesigur. Si stiu ca pentru a merge mai departe trebuie sa am incredere in mine, cu riscul de a ma minti. Problema e ca niciodata nu am stiut sa ma mint. Au excelat altii.
  • Am probleme foarte mari de concentrare in ultima vreme, extrem de mari. Am atentia unei muste in cacat, iar rahaturile pe care singura mi le-am construit au inceput sa ma depaseasca. Cu viteza in care pierzi la Tetris.
  • Incep sa ma calce tot mai tare pe nervi oamenii siguri pe ei. As da orice pe siguranta lor, daca nu i-as invidia atat de putin. Daca nu mi s-ar parea atat de plini de ei si ingrozitor de vulgari in siguranta pe care o afiseaza. In modul in care ei niciodata nu iarta, nu se umilesc si nu accepta scuze. In modul in care isi planuiesc viata in detaliu si au si un portret robot al omului care o sa ii faca fericiti bine intiparit in cap. In modul in care se inchina endorfinei, sustin ca dragostea trece prin stomac si ies la o bere doar cand nu sunt obositi.
  • Faptul ca sustin ca nu stiu ce vreau e doar o scuza pentru faptul ca o stiu prea bine.  Curajul nu mi-a lipsit niciodata, imi lipseste doar puterea de a mai misca un deget si dorinta de a mai trai o zi. Efectiv mi-e sila.

Aime-moi moins, mais aime-moi longtemps

Filmul “Les Chansons d’amour” (2007) in regia lui Christophe Honoré m-a fermecat cu totul. M-am indragostit de filmul asta. Mai corect ar fi sa spun ca muzica (Alex Beaupain) m-a dat mai intai pe spate si asa am ajuns la film, dar a meritat fiecare secunda.

“Not since I was a boy watching Cyd Charisse in ‘Singin’ in the Rain’ has a musical made me feel so happy” zice Mark Cousins (Sight and Sound Magazine).

Fiindca asta e, un muzical. Si totusi un muzical care curge frumos, de o gingasie absoluta. Putin in registrul “The Dreamers”( la care, totusi, personal mi-am pierdut rabdarea) sau “Les Amants Réguliers”, filmul ii readuce pe platou pe Louis Garrel si pe Clotilde Hesme, doi actori extrem de talentati care nu au facut decat sa urce in valoare in ultimii ani.

In filmul asta gasesti aproape de toate: dragoste, tragedie, gelozie, moarte, un ménage à trois, futaiuri, muzica, baieti care se mangaie si fete care se pupa. Si totusi substratul depaseste discret teribilismul frantuzesc,ii da o nuanta sensibila si un gust dulce-amar.

Merita mentionat ca filmul NU E facut pentru persoane isterice si fundamentaliste , desi pe alocuri ridica un mare semn de intrebare asupra unei generatii pe care o cunoastem prea bine, care isi apara libertatea fara sa stie ce sa faca cu ea.

Asta nu-i ziua mea.

Stiu, e 7 martie si lumea ma fericeste inca de la 12 noaptea. Si totusi asta nu-i ziua mea.

Daca ar fi fost, as fi fost inca acasa. M-as fi prefacut ca totul e bine . Macar acolo am impresia ca daca strang inchisi suficient ochii nu vine bau bau. As fi baut si probabil mi-as fi impartit bucata de patura intr-un mod nesanatos.

Sau macar la Guano Apes in Ungaria.

Daca ar fi fost, el era aici si nu in concediu pe ceva plaja insorita din Spania. Nu era nevoie sa ma astepte ca in alte dati, pe vremea cand aveam inca ceva frumos, cu flori si saruturi mai lungi decat The Curious Case of Benjamin Button. Doar sa fie.

Daca ar fi fost, nu s-ar fi repetat exact figura de anul trecut : carat de bagaje mult prea numeroase si grele pentru mine, plans aproape cu sughituri si singuratate multa multa multa. Macar 7 e numarul meu, deci anul asta sau fericirea sau dezastrul.

Iar o sa-mi zica unul si altul sa nu imi scriu slabiciunile pe blog. Eu oricum cred ca toata lumea are cateva si cine se minte pe sine si pe altii e de o mie de ori mai in cacat. Mi se par dubiosi Mickey Mouse-ii fericiti. Si ma lasa rece eroismele lor.

Si nu, nu am chef sa sun niste colegi si sa ii invit la un profiterol. Nu si de data asta.

Sunt trista si am chef sa ma plang. Am un meniu si un spatiu personal la dispozitie.

Doar e ziua mea.

Despre atractia de tip cerebral

Dintre toate formele de atractie, atractia cerebrala este cea mai data dracului si cel mai probabil singura din care nu va iesi niciodata nimic. Daca exista atractii pure, curate, la fel ca si cele care preced primele iubiri si la a caror luminozitate nu te poti intoarce oricat ti-ai dori, atractia cerebrala este, dimpotriva, asemanatoare unui viciu care iti roade incet din scalp.

Intotdeauna am pretuit intelepciunea mai mult decat inteligenta, considerand ca intelepciunea este si ea un ordin de inteligenta superior, scaldat in suflet si dreapta judecata. Ei bine, atractia de tip cerebral este intocmai o atractie a inteligentei, si in intruchiparea ei cea mai de efect – a inteligentei de nuanta artistica. O forma marsava de atractie, nascuta din fascinatie, care isi face loc in cortex si explodeaza pe undeva in spatele ochilor. Calca in picioare si bine si rau, iar partea cea mai rea- se hraneste, ca si multe dintre cele mai bune partide de sex, din imaginatie.

Ciudat, totusi, forma ei cu adevarat uimitoare este cea impotmolita in tandrete.

Neuronii tai, respirand prin porii altcuiva…

“Safe trip home”

Te-am visat din nou intr-o noapte, de cand am ajuns acasa. Era un haos de nedescris. Mi-ai luat mainile in ale tale, m-ai privit in ochi si mi-ai spus ca ti-a fost dor de mine. E ciudat cum de fiecare data cand se intampla, dimineata mea se intoarce pe dos, se umple de caldura si de tristete blanda.

De cand te-ai dus am incercat tot posibilul sa gonesc amintirea ta, te-am evacuat din constiinta, stiind ca inca te uiti la televizor la mine in suflet si imi mai bati uneori cu degetele in stern, semn ca stomacul mi s-a golit inca putin. Iremediabil. Dar nu pot face nimic.

Si Doamne, cat de dor imi e uneori de tine, as vrea sa ma mangai inca un pic pic pic prin par.

Dragostea nu se inchiriaza

Dupa cum unii  dintre voi probabil deja stiti, conjuctura (mint, nu era conjunctura) a facut ca de ceva vreme sa ma las  sa pun pe hold absolut tot ce are legatura cu viata reala: facultate si sesiune, servici, teatru, sport, relatii, mancare, somn.

Intre timp, proprietara, o doamna cu o viata aproape la fel de haotica, m-a rugat sa am grija de copiii ei in fiecare miercuri, fiindca firma ei nu mai poate rezista sub presiunea aceleiasi realitati in care doamna a facut patru copii in doua casatorii si tocmai a eliminat prin avort un al cincilea, desi pe timpul ei vorbeste la telefon si se uita la televizor in timp ce sta zilnic la birou pana dimineata. Avand in vedere ca tot am renuntat la job, am binevoit sa accept sa am grija de pustiul de 7 ani si micuta de 3.

Nu am inteles niciodata de ce ar fi un defect sa o “dai in mintea copiilor”. Dimpotriva, daca reusesti sa faci chestia asta esti un om cu adevarat liber si fericit. Cu un copil esti nevoit sa uiti grijile si prefacatoria de zi cu zi fiindca un copil nu iti da voie sa fii absent.

Una din cele mai mari griji pe care o ai fata de un copil, mai ales atunci cand nu este al tau e sa ii dai raspunsul de care are nevoie. Sa intelegi un baietel care iti explica cu toata seriozitatea ca pe el nu il deranjeaza dragostea propriu-zisa  ci modul in care fetitele se lipesc de el sa il pupe, la fel ca si bunica lui, inseamna sa rezolvi o problema de viata.

Te uiti la ei la lectia de karate si ii vezi cat sunt de diferiti. Cand se impart in trei grupe, unul isi alege cei mai rai si mai sportivi baieti, altul ii alege cu zambetul pe buze pe cei mai mici si mai neajutorati in timp ce altul sterpeleste toate fetele . Apoi trec la probe. Va fi una dintre ultimele ocazii in viata lor in care vor trece printre picioarele unei fete cu simplul gand sa termine exercitiul.

Cu fetitza prin oras e cel mai greu. Se arunca pe jos si face scandal in public, fuge prin ploaie cu pantalonii in vine, se urca pe tricicleta in rochie de mireasa si o prinde in pedala si te uraste serios daca nu ii dai ce vrea. Dar tot e draguta. Am mai avut grija in trecut si de 5-7 copii deodata, deci ma chinui sa o tin sub control fara sa o terorizez.

Cel mai greu lucru insa e faptul ca nu poti sa nu te atasezi. Am plans ca o proasta dupa ultima fetita de care am avut grija, in timp ce prietenul radea de mine spunand ca ” e doar un copil”. Fiindca asta nu e ca orice alt job, e de o suta de ori mai enervant si mai obositor si de o suta de ori mai challenging sentimental.

Si nu poti sa te abtii sa nu incepi chiar sa urasti putin parintii care nu ii vad toata ziua in timp ce bietii copii ii asteapta cu sufletul la gura o saptamana, pentru ca ei sa ajunga dupa ce copiii sunt deja in pat. Urasti parintii pe care pur si simplu ii doare in cur daca copilul a mancat ceva toata ziua sau nu. Care nu se intereseaza ce au facut la scoala. Care nu ii lasa sa se odihneasca. 

Care au facut copii de care nu au habar sa se ocupe doar fiindca au vrut sa aibe si ei, la modul cel mai egoist posibil, copii. Copii care iti multumesc tie cand reusesc sa se distreze si iti ureaza sa castigi cat mai multi bani de la parintii lor.

Miercurea asta,dupa ce am carat un ghiozdan deosebit de greu chiar si pentru mine , il vad pe pusti ca scoate mai tarziu din el o lumanare imensa in sticla, doua becuri, o punga de detergent lichid si alte cateva obiecte total derutante. Am bufnit in ras, in timp ce copilul mi-a zis pe jumatate amuzat, pe jumatate intristat: “They told me it was lunch”.

Imunologie

Pentru anticorpi, cateodata si doar cand trebuie – la recomandarea medicului, dar nu si a farmacistului. Reteta:

Daca esti prea trist, sa razi cu lacrimi. Si daca razi prea des, sa inveti sa te intristezi.

Daca esti prea pudic, sa o lipesti cu tzatzele de geam. Daca esti prea exhibitionist, sa o faci sub plapuma, misionar si cu becul stins.

Daca urasti cartile, sa citesti un Kafka. Si daca urasti fotbalul, sa iesi pe stadion si sa scuipi seminte.

Daca esti metalist sa-ti iei un lant mare si gros de aur din banii de droguri si apoi sa-l vinzi…pentru droguri.

Daca esti manelist sa fluieri cel putin o data pe She shook me all night long.

Daca te duce capul, sa mai faci pe prostul. Si daca esti prost, lasa, ai facut destul.

Daca esti prea curajos, abtine-te. Daca esti prea fricos, arunca-te din prima- head first.

Daca esti prea zgarcit, cumpara-i o floare. Daca esti prea generos, nu o mai cumpara cu flori.

Daca nu stii sa iubesti, permite-ti. Si daca iubesti prea mult, permite-ti indiferenta.

Daca esti naiv, incearca sarcasmul . Daca esti enervant de sarcastic, taci.

Daca nu crezi in nimic, spune o rugaciune.

Daca esti lipsit de constiinta, invata mustrarea.

Daca ai mult prea multe principii, bucura-te de putina libertate.

Si joc de glezne. Si dragoste de copil.

In fond, conteaza doar coloana vertebrala, restul se lucreaza.

Verigile lipsa

Nu sunt parintii, colegii de facultate si nici vecinii de bloc. desi ar putea fi. Nu sunt fratii sau surorile. desi de multe ori sunt. Nu sunt mama, tata, pisica sau catelul. desi cine stie? Nu sunt relatiile de ani de zile, cu care mergi la cumparaturi sau de mana pe strada. desi ar fi frumos.

Sunt ceilalti. Oamenii pe care atunci cand ii intalnesti, ceva se declanseaza si nu mai incap in categorii. Fiindca sunt deasupra lor. Oamenii pe care uneori ii vezi de cateva ori pe an, dar pe care ii iei direct in brate si ii tii asa pana pleci. Si care dupa atata timp inca mai cred ca asa faci tu cu toti. Oamenii pe care uneori ii vezi chiar rar spre deloc. Si ei te acopera cand ti-e frig si te asteapta pana vomiti bautura si sufletul.

Si pe care ii iubesti asa de profund cu toata mintea, sufletul si corpul ca aproape te sperie. Pe care ii vezi goi in momente aproape miraculoase, fara obligatii si fara angajamente. Relatii care depasesc romantismul. desi il au. Relatii la care problema nici nu se mai pune. unde peretii sunt din apa. Verigi de legatura intre dragostea amoroasa, familie si prieteni de rutina. Piesele de rezistenta.

Viata nu-i o cutie de ciocolata. Sortimentele nu apar toate pe cutie. Gasesti cate o surpriza dozata la cinci cutii. Si e ok. Ca asta-i dragostea crestineasca.

E o seara primavarateca afara, frumoasa si destul de calda

E o seara primavarateca afara, frumoasa si destul de calda pentru ianuarie. La “La Comédie de Saint-Michel” e o piesa destul de buna se pare, fiindca multimea se imbulzeste la intrare. Totusi, atunci cand faci teatru, cu atat mai mult, nu prea gasesti persoane care sa te si insoteasca la vreo piesa.

Pe strada fete imbracata de iarna, cu fulare si esarfe pastel si genti pline cu tinerete. Baieti frumosi, cu parul in ochi, pulovere si fulare la fel de pastelate,genul care te-ar da pe spate daca ai fi o pustoaica boema de oriunde altundeva. Secretul este insa ca in Paris, toate fetele sunt imbracate boem si toti baietii se imbraca frumos, cu fulare lungi si paltoane de film. E doar imitatie, imitatie pana la bunul gust si dragoste, fiindca baietii boemi de fapt prefera blondele tipice americane cu sani mari si gura un pic mai mare decat sanii.

E o seara frumoasa totusi, si un baiat mai traverseaza bulevardul cu paltonul pana la gat cu doza de bere in mana. Cupluri si grupuri de tineri galagiosi si adesea beti socializeaza stradal, in timp ce eu ma indrept cu geanta mea kaki si fularul meu boem spre un Monoprix in care se aude Katie Melua. Ma uit rapid peste rafturi si aleg un Sauvignon blanc destul de ieftin, fiindca nu am chef sa trec pe la un bancomat pentru lichiditati si nici nu cred prea mult in arta vinurilor.

E cam la fel ca si cu fetele boeme, care totusi exista in mare parte; exista vinuri bune , dar greu de distins si exista parfumerii in care vanzatoarele iti recomanda parfumuri scumpe, cu personalitate- pasionale , dinamice, sarmante -cand de fapt ele se impart in doua: unele care plac si unele care nu.

Iar eu, nu prea stiu ce sa fac cu mine, dar am ajuns sa comoda in nepasare, atat de comoda ca uneori mi-e teama. Asa ca imi dau examenele din accident in accident, ma autopedepsesc, detest, admir si beau vin pe muzica frumoasa. Si gradele dintre cuvinte, reflecta ca de obicei, lipsa de continut in tot preaplinul ei: un melange sui generis,chéri .

Conchid ca e o seara placuta afara, desi cupa cocheta de vin alb pare invechita si trista. Refuz sa inteleg de ce.

Zilele astea o sa scriu si un post optimist. Poate.

Daca as fi scris azi sau ieri sau alaltaieri ceva ar fi fost un post care ar fi sunat “Omg,I am soooooo happy”. Dar nu l-am scris ca m-am tot grabit. Si totusi e adevarul: zilele astea m-am simtit mai fericita poate decat in ultimii 3 ani. Si asta e locul in care sunt fericita si as vrea sa raman.Dar nu pot.

Si il scriu la 5 dimineata, desi nu prea am nimic de zis, dar ma simt brusc iar deprimata.

A inceput cand azi am auzit ceva care semana pe altceva, dar nu prea cred ca era acel ceva si am auzit eu prost ca de obicei. Dar care a declansat toate complexele si tristetile posibile. Nu ma intrebati ce. Nu va zic.

Sau poate ca au fost berile alea…

Sau poate de la cat am ras…

Sau poate fiindca ma simt si un pic indragostita…de ceva imposibil, ca de obicei.

Sau poate alea mai mult de doua pachete de tigari pe zi…

Sau poate barbatii care tot vor sa iti ofere ceva, desi tu nu ai nevoie.

Sau poate faptul ca la 3 dimineata la telefon Alexutz parea mai trist decat mine si asta m-a durut…

Poate unele persoane de care ma tot ciocnesc si unele amintiri.

Sau poate chiar berile alea

si ca mereu cineva se grabeste undeva

Si faptul ca iarasi dau involuntar in persoane incercand sa le fac un bine

Si batrana aia aproape inconstienta de la spital, de 89 de ani sau cat, pe care a lovit-o fiica-sa brutal peste mana

Si faptul ca ma simt asa de capabila, dar degeaba un om capabil intr-un fel de inchisoare. Free gigi si din alea…

Sigur alea cateva beri. Si cateva cuvinte. Ce nume inspirat au gasit astia de la ” Celelalte cuvinte” pentru trupa.

Habar nu am ce vreau sa zic. Dar berea e chiar buna, nu o las. Blonda si desteapta. Nu ca mine.

Dar ma doare capu’, asa ca o sa ma culc. Fericita si stupida iar o sa fiu maine. Vorba unui prieten…

PS: Nu am semnal in unele birturi, asta e trist. Nu cu adevarat trist, dar totusi. Las’

Edit: noi intrebari gugal search:

“pot sa o ling in pizda daca sta in picioare?”- da, important e sa nu stai si tu. midgets excluded.

“mi-am dat drumul in pasarica ei ce fac”- iti dai drumul in gol, de data asta de la inaltime

“unde sunteti fetelor??”- ma plimb

Mna, macar cineva sa aibe niste raspunsuri si sa doarma linistit. Pula, unii au intrebari cu adevarat importante si eu iar ma plang.