Blogoras de oras

Dupa cum unii  dintre voi probabil deja stiti, conjuctura (mint, nu era conjunctura) a facut ca de ceva vreme sa ma las  sa pun pe hold absolut tot ce are legatura cu viata reala: facultate si sesiune, servici, teatru, sport, relatii, mancare, somn.

Intre timp, proprietara, o doamna cu o viata aproape la fel de haotica, m-a rugat sa am grija de copiii ei in fiecare miercuri, fiindca firma ei nu mai poate rezista sub presiunea aceleiasi realitati in care doamna a facut patru copii in doua casatorii si tocmai a eliminat prin avort un al cincilea, desi pe timpul ei vorbeste la telefon si se uita la televizor in timp ce sta zilnic la birou pana dimineata. Avand in vedere ca tot am renuntat la job, am binevoit sa accept sa am grija de pustiul de 7 ani si micuta de 3.

Nu am inteles niciodata de ce ar fi un defect sa o “dai in mintea copiilor”. Dimpotriva, daca reusesti sa faci chestia asta esti un om cu adevarat liber si fericit. Cu un copil esti nevoit sa uiti grijile si prefacatoria de zi cu zi fiindca un copil nu iti da voie sa fii absent.

Una din cele mai mari griji pe care o ai fata de un copil, mai ales atunci cand nu este al tau e sa ii dai raspunsul de care are nevoie. Sa intelegi un baietel care iti explica cu toata seriozitatea ca pe el nu il deranjeaza dragostea propriu-zisa  ci modul in care fetitele se lipesc de el sa il pupe, la fel ca si bunica lui, inseamna sa rezolvi o problema de viata.

Te uiti la ei la lectia de karate si ii vezi cat sunt de diferiti. Cand se impart in trei grupe, unul isi alege cei mai rai si mai sportivi baieti, altul ii alege cu zambetul pe buze pe cei mai mici si mai neajutorati in timp ce altul sterpeleste toate fetele . Apoi trec la probe. Va fi una dintre ultimele ocazii in viata lor in care vor trece printre picioarele unei fete cu simplul gand sa termine exercitiul.

Cu fetitza prin oras e cel mai greu. Se arunca pe jos si face scandal in public, fuge prin ploaie cu pantalonii in vine, se urca pe tricicleta in rochie de mireasa si o prinde in pedala si te uraste serios daca nu ii dai ce vrea. Dar tot e draguta. Am mai avut grija in trecut si de 5-7 copii deodata, deci ma chinui sa o tin sub control fara sa o terorizez.

Cel mai greu lucru insa e faptul ca nu poti sa nu te atasezi. Am plans ca o proasta dupa ultima fetita de care am avut grija, in timp ce prietenul radea de mine spunand ca ” e doar un copil”. Fiindca asta nu e ca orice alt job, e de o suta de ori mai enervant si mai obositor si de o suta de ori mai challenging sentimental.

Si nu poti sa te abtii sa nu incepi chiar sa urasti putin parintii care nu ii vad toata ziua in timp ce bietii copii ii asteapta cu sufletul la gura o saptamana, pentru ca ei sa ajunga dupa ce copiii sunt deja in pat. Urasti parintii pe care pur si simplu ii doare in cur daca copilul a mancat ceva toata ziua sau nu. Care nu se intereseaza ce au facut la scoala. Care nu ii lasa sa se odihneasca. 

Care au facut copii de care nu au habar sa se ocupe doar fiindca au vrut sa aibe si ei, la modul cel mai egoist posibil, copii. Copii care iti multumesc tie cand reusesc sa se distreze si iti ureaza sa castigi cat mai multi bani de la parintii lor.

Miercurea asta,dupa ce am carat un ghiozdan deosebit de greu chiar si pentru mine , il vad pe pusti ca scoate mai tarziu din el o lumanare imensa in sticla, doua becuri, o punga de detergent lichid si alte cateva obiecte total derutante. Am bufnit in ras, in timp ce copilul mi-a zis pe jumatate amuzat, pe jumatate intristat: “They told me it was lunch”.