Tarafuri şi fanfare cu Grigore Leşe

Tarafuri şi fanfare cu Grigore Leşe

A fost o vreme zilele astea că nu am avut chef să ies nici dacă venea Iisus a doua oară. În concluzie, Zilele Sucevei s-au cam dus pe pulă. Lacomii şi hrăpăreţii, în frunte cu odrasla lui Lungu, ce şi-au tras terase în centru, unde vindeau bere proastă şi mititei, au luat o ţeapă pe care o vor ţine minte. Nu am dat doi bani pe ce a fost în centrul schimonosit al târgului. Festivalul de folk La Suceava în cetate a fost mutat la Casa Polonilor. Mi-am băgat picioarele şi în ăsta şi în toţi folkiştii care au prestat. La muzeu încă nu am ajuns la expoziţia 70 de ani de la Drama României Mari.Poate mâine.

Sâmbătă, la 4 jumate după amiază, am aflat că nişte elitişti, istorici, băgători de seamă şamd, urmau să se adune de la 5 la hotel Continental, fost Arcaşul să bată apa în piuă pe tema zilei de 28 iunie 1940. De obicei acolo se adună masonii de provincie. Foarte multă secretomanie în jurul acestui simpozion sau ce dracu’ o fi fost. Probabil o paranghelie de tipul celor cu care ne-am obişnuit în ultimii 20 de ani după reţeta: se adună câteva zeci de inşi de naţionalitate română din România, Ucraina şi Republica Moldova şi beau în sănătatea neamului românesc cât îl ţine pe fiecare.

Punctul meu de interes din tot ce s-a întâmplat la Suceava zilele astea, a fost Trafuri şi fanfare cu Grigore Leşe drept amfitrion. Prima zi am zis pas şi ca mine au făcut mulţi, aşa că Leşe s-a trezit în Casa de Cultură cu o asistenţă cam subţire, compusă în mare parte din oameni veniţi acolo să cânte şi nu a fost prea bucuros. Duminică, după Germania – Anglia, am ajuns la Casa de Cultură. Sala aproape plină. Leşe a structurat reprezentaţiile lăutarilor, astfel încât publicul să participe la o adevărată lecţie de folclor. Un folclor care e pe moarte şi se stinge odată cu aceşti oameni, pe care încă îi avem printre noi. Ce s-a putut vedea și trăi acolo nu are a face cu căcații de gârlă de Etno TV de teapa recolciucilor și brătenilor, care zgherau ca bețivanii la bufet la câțiva metri mai încolo în perdeaua fumului de mititei.

Pe cei mai mulți dintre cei care au cântat îi știam. Pe Vasile Mucea îl știam că e din zonă, pe Mambo Siria de mai bine de 5 ani de la emisiunile lui Dinescu de pe Realitatea, fanfarele din satele vecine le-am aprofundat în urmă cu câțiva ani, când a încolțit în mine pasiunea pentru fanfarele țărănești, alți rapsozi au fost noutate, iar pe Leșe îl știu de mic, de când îl trăgeam cu casetofonul de la Tezaur folcloric. Îmi pare rău că am ratat tarafurile de sâmbătă. În concluzie, despre un așa eveniment nu prea ai ce comenta.

E exact ca un curs festiv. Mergi acolo știind că e ceva special. Mergi să înveți și să înțelegi sub îndrumarea unui dascăl în tainele noastre. Mai jos puteți vedea și asculta o parte dintre cei prezenți duminică pe scena Casei de Cultură. De mare clasă a fost dirijarea celor trei fanfare: Bunești, Lămășeni și Mambo Siria, care cântau alternativ melodii de la cele mai lente la foarte rapide. Publicul s-a despărțit de trecut pe muzica tarafului din Sângeorz. Menționz că ediția suceveană a Tarafuri și fanfare a fost a patra de la pornirea la drum a acestui proiect.

Primavara timpurie

Primăvara mult prea timpurie ce s-a prăvălit peste noi i-a făcut pe unii să-şi piardă uzul raţiunii şi să înceapă să emită tot felul de baliverne care din care mai şocante. Una pe care am auzit-o de vreo câteva zile aparţine posesorului de hurdughie “hors concours” în Obcini, Verginel Iordache, potenţial candidat al pesedeului la primăria Sucevei.

Cetăţeanul ăsta zice că în 8 ani o să facă între barajul de la Mihoveni şi până dincolo de actuala groapă de gunoi a Sucevei, un port în care lumea să se dea cu vaporaşu când are chef. Să te pişi pe tine de râs când auzi aşa ceva, mai ales că alegătorul sucevean a mai auzit fantasmagorii de astea de la alt candidat al pesede la primăria Sucevei.

Pe vremea aia, numitul Marian Ionescu, tot venetic ca şi Verginel, promitea ca trage el telecabină din centrul oraşului până la Cetate ca sa nu fie violate femeile prin parcul Şipote şi ca oamenii din Suceava să ajungă la Cetate fără a fi nevoiţi să facă slalom printre căcaţi şi vome. Totuşi, ideea lui Verginel îmi dă şi mie idei şi îi propun ca pe viitor să transforme Colegiul de Informatică “Spiru Haret” în Liceul de Marină “Copiii Căpitanului Grant”.